Este posibil ca pentru un om insensibil, violent, un om egoist, sa existe schimbari radicale ? Mai putem crede in minuni intr-un secol in care violenta este un mod de viata? Incepand de la violenta verbala, pana la agresiune fizica, lumea noastra sufera de anomalii in comportamentul uman. Si Totusi, mai vrem sa credem ca exista miracole in viata oamenilor, mai exista schimbare, mai exista ratiune. Dar oare, noi mai putem ierta un om care ne-a gresit infinit de mult ? Cat de mult reusim sa punem in practica iertarea? Se prea poate, ca atunci cand iertam “atat de mult”, sa nu fim intelesi in logica psihologica a celorlalti sau, sa fim considerati naivi. Ma intreb cum se face ca atunci cand iertam suntem considerati “nebuni” iar atunci cand Nu putem sa iertam suntem considerati “nebuni”. De ce logica oamenilor merge exact invers cu logica Divina? Argumentele unora pot fi: recidivarea persoanei, sau falsitatea. Dar in cazul acesta nu punem oare la indoiala puterea lui Dumnezeu de a lucra in viata oamenilor? Cum se face ca, tocmai acei oameni care ne-au jignit profund candva se simt liberi sa judece iertarea noastra? Imi place mult sa cred ca Dumnezeu este deasupra logicii umane. Ca oamenii pot suferi transformari in bine, si vreau sa cred ca oamenii mai stiu ce inseamna prietenia si intelegerea logica. Vreau sa cred ca ceea ce i-a spus Isus lui Nicodim, se poate intampla si in zilele noastre…
“…trebuie sa te nasti din nou..”
(foto – apus de soare prins cu tel. mobil din mersul masinii, pe langa parcul Izvor..)
Lia
17/06/2009 la 15:56
Lia, ştiu şi eu ce să zic? De dat din gură suntem buni cu toţi, de dat versete, şi e deja un fapt cunoscut la tine că ai sinceritatea să te întrebi, acolo unde limba de lemn a răspuns deja. Eu am o mare greutate să mă iert pe mine, asta în primul rînd. În ce priveşte pe cei ce ţi-au greşit, ştii ce spune Domnul în sensul ăsta, şi nu mai insist. În ce mă priveşte, depinde de greşală şi de omul care a făcut-o, şi cît de repetată e greşala aceia. Violenţa e cea mai greu de uitat, dar şi minciuna, turnătoria, laşitatea… Eu iert foarte uşor, dar păstrez, fără voia mea, o doză de neîncredere faţă de cel- sau cei- în cauză, cînd lucrurile au fost grave, mai ales în adunările creştine, sau faţă de unul care a turnat la securitate.
17/06/2009 la 20:57
Rasvan, da ai dreptate eu pun intrebari acolo unde deja exista raspunsuri standard. Fac acest lucru fiindca in fiecare zi descopar complexitatea umana sub toate aspectele ei. VAD si SCRIU despre aspecte de viata reala din viata celor ce ma inconjoara si ma ingrozesc cum poate omul, aceasta fiinta sublima, sa pozeze in sfintenie si sa fie in fond doar asa cum spune Isus ucenicilor “mormant varuit” . In acelasi timp, vad oameni directi care sunt considerati drept “prosti” fiindca nu stiu sa fie “diplomati”….si iute asa, toate aceste aspecte din viata reala, vin si-mi sufla de sub nas toate teoriile. Am vazut atat de multe persoane care stiu atat de bine sa-si tina “ura” si “mizeria” sub pres, incat nu pot sa nu ma intreb incotro ne indreptam? vom mai avea curajul in viitor sa spunem: “da am gresit ” sau : ” nu pot sa trec usor pest asta” sau: “te iert deplin si uit”….Sunt fraze care in viitor, vor deveni pentru multi doar simple propozitii fara nici un fel de substanta. Si ma mai intreb ce raspunsuri ar da azi Isus celor care desi ei insasi gresesc enorm, dar stiu foarte bine sa judece pe altii…oare ce pilda le-ar spune?
18/06/2009 la 11:19
Lia, nu în viitor, ci acum! acum sunt aşa, doar fraze de paradă, verseta spuse fără trăire. Bisericile nu mai sunt de sînge, ci de carton. Oamenii stau să măsoare lungimea fustei fetelor care intră în biserică şi judecă sfinţenia în centimetri, plini de mîndria slăbiciunii lor. Dragostea lor e aceea a unor oameni sătui, a unor păstori cu ochii după căpătuială, cum să facă să sară peste balta Atlanticului, nu să treacă munţii Carpaţi şi să clădească în Moldova. Decît să te ierte astfel de politruci ai Cuvîntului…
19/06/2009 la 10:05
Rasvan. Tu spui de zona Moldovei dar sa sti, ca nici pentru Oltenia nu mai exista “atractie spirituala”. In bisericile de acolo e saracie spirituala foarte mare. Degeaba a murit un Gherman (presupus ucis de comunisti) degeaba s-a luptat un Ploscariu….acum totul e de domeniul povestirilor. Cand eram mica si ne faceau perchezitie sa vada daca avem Biblii mergeam 12 km pe jos pana la cea mai apropiata biserica. Existau famfare, coruri in satele de la munte, la Marasesti era cea mai mare famfara…ehei vremuri de credinta. Cand oamenii se botezau si a doua zi erau chemati la securitate…Am crescut cu toate astea, le-am trait life. Ce traiesc acum, din punct de vedere al prietenilor crestini, al bisericii si nu in ultmul rand al informatiei crestine, este desprins parca dintr-o lume ajunsa la “apogeul caderii”. Eu am trecut prin multe lacrimi, multa suferinta, am avut si am, un destin al carui curs, il stie doar Dumnezeu. Un Dumnezeu pe care am indraznit deseori sa-l intreb “de ce?” un Dumnezeu cu care vorbesc si caruia ma rog, un Dumnezeu pe care vreau sa-l inteleg cat de mult ma iubeste.Dar nu pot sa nu ma intreb de ce noi oamenii l-am transformat pe Dumnezeu in musafirul planetei. Te iubim Doamne, dar sti, vino cand te chemam noi ca suntem prea ocupati sa mai credem ca Tu , ai dreptul sa actionezi in viata noastra cand vrei , cum vrei . Sti , ne place cand ne esti musafir, nu stapan.
19/06/2009 la 21:49
Ai scris frumos, m-am desfătat citind! Profund şi cu dragoste: gata, ai pe Dumnezeu al tău… Mult har.
19/06/2009 la 22:58
Mult har si tie Rasvan si intregii tale familii, dar si tuturor acelora care il iubesc pe Dumnezeu cu o inima sincera si curata. Am cunoscut de curand o femeie. O femeie simpla . Ba nu, un inger de femeie . Sti ce facea in fiecare dimineata la 5am? – se ruga. am zarit-o fara ca ea sa ma observe am inchis usa incet si atunci mi-am amintit de mama mea si mi-am zis: vreau si eu sa cred asa…
27/06/2009 la 00:15
Lia draga si eu imi amintesc de parintii mei care care se rugau mult pentru noi copii acum am ajuns noi sa ne rugam pentru copii nostri .Imi place cum ai scris ,esti o buna credincioasa si ma bucur ca iubesti rugaciunea .Cineva spunea; Ca sa traiesti ,trebuie intai sa te nasti ,ca sa te nasti,trebuie sa fi zamislit ,ca sa fi zamislit trebuie sa existe o saminta Divina .Iar ca sa existe asta ,trebuie sa existe niste parinti in Hristos care sa o puna in inima copiilor .
27/06/2009 la 06:49
Da Viorica
Rugaciunea trebuie sa fie momentul cel mai pur si adevarat in viata unui om. Rugaciunea catre cer. Atunci ne deschidem inima.